In urmă cu 30 de ani, abia ieșit din adolescență, îl sunam pe Norman Manea la București rugându-l să accepte să mă primească și să îmi citească niște texte pe care mi le suflase Logosul gură la gură. Aveam pãr lung, aroganţã bine controlatã şi semãnam cu arhetipul meu încã neronţãit de arhonți. I-am spus la telefon ceva în genul : Nu veți câștiga nimic întâlnindu-mă, dar poate nici nu vă va fi cu totul dezagreabil. Tradiția scriitorilor în vîrstă care îi sfătuiesc pe cei tineri e veche și respectabilă și sper că veți considera obrăznicia mea în această lumină.
M-a primit la el acasă, cu vin roșu și pișcoturi și a binevoit să ia din mâna mea încă nepurtătoare de bijuterii barbare un fragment (scris de mână) din piesa Eminescu la Creangă pe care, delăsător fiind, nu am publicat-o decât anul trecut, într-un volum comun cu Luca Pițu (sau, mai precis, Luca a insistat să mă publice), apărută apoi la Editura Alchimică:
Dan Alexe
Eliade, legionari, evrei si ceva despre Herta Müller – Interviu cu Norman Manea…
